Depresia majoră, cunoscută și ca tulburare depresivă majoră (TDM), este diagnosticată conform DSM V atunci când un individ prezintă cel puțin cinci dintre următoarele simptome timp de cel puțin două săptămâni, iar acestea reprezintă o schimbare semnificativă față de starea anterioară:
- Dispoziție depresivă majoritatea timpului, aproape în fiecare zi.
- Pierderea interesului sau a plăcerii pentru activitățile care anterior aduceau satisfacție.
- Schimbări semnificative în greutate sau apetit (creștere sau scădere fără un motiv clar).
- Insomnie sau hipersomnie aproape zilnic.
- Agitație sau lentoare psihomotorie.
- Oboseală sau lipsă de energie.
- Sentimente de inutilitate sau vinovăție excesivă.
- Dificultăți în concentrare sau în luarea deciziilor.
- Gânduri recurente despre moarte, suicid sau planificarea acestuia.
Descrierea modului în care o persoană simte problema:
Dintr-o perspectivă psihanalitică, depresia este adesea văzută ca rezultatul unor conflicte psihice nerezolvate și al unor pierderi interne care nu au fost procesate corespunzător. Persoanele care suferă de depresie simt o intensă stare de goliciune, un sentiment de neputință și o lipsă de valoare personală. Aceste sentimente provin adesea din relațiile de atașament timpurii sau din pierderi care nu au fost conștientizate și integrate pe deplin.
- Experiența depresivă: În plan intern, persoana poate simți o formă intensă de autocritică și vinovăție. Depresia se manifestă printr-o internalizare a furiei, în special îndreptată împotriva propriei persoane, lucru care poate fi dificil de conștientizat la nivel rațional.
- Sentimentul de neajutorare: De multe ori, acești indivizi simt că nu au resurse interioare pentru a face față suferinței și caută în mod constant un sprijin extern care nu reușește să le alimenteze nevoile interne de recunoaștere și siguranță.
Descrierea soluțiilor comune și des abordate pentru problemă:
Soluțiile convenționale pentru depresie, în special din perspectiva tratamentului, includ:
- Intervenții psihoterapeutice comportamentale: Care se axează pe restructurarea gândurilor disfuncționale și pe dezvoltarea unor comportamente sănătoase. Aceasta își propune să reducă simptomele prin modificarea tiparelor de gândire negativă.
- Medicația antidepresivă: Selective serotonin reuptake inhibitors (SSRI) sau alte antidepresive sunt prescrise frecvent pentru a corecta dezechilibrele chimice din creier.
- Intervenții bazate pe comportamente sănătoase: Activități fizice, îmbunătățirea somnului și participarea la activități sociale sunt încurajate pentru a diminua simptomele.
Soluții care de multe ori eșuează:
Aceste intervenții, deși utile pentru ameliorarea simptomelor pe termen scurt, eșuează adesea să abordeze cauzele profunde ale depresiei. Ele se concentrează adesea pe simptomele exterioare, superficiale și nu reușesc să exploreze conflictele intrapsihice și suferința emoțională neprocesată. Printre motivele pentru care aceste soluții pot eșua:
- Tratamentele medicale: Antidepresivele pot masca simptomele fără a trata adevăratele conflicte psihodinamice care alimentează depresia. Această “acoperire” temporară poate duce la recăderi odată ce medicația este întreruptă.
- Intervențiile comportamentale: Abordările superficiale, care vizează doar comportamentele exterioare sau gândurile negative, pot să nu atingă sursa anxietății și a depresiei profunde, lăsând individul să se simtă neînțeles sau nesatisfăcut emoțional.
Descrierea continuării suferinței și a problemelor de ordin intrapersonal:
Suferința continuă este o caracteristică centrală a depresiei nevindecate. În plan intrapersonal, persoanele care suferă de depresie pot experimenta o permanentă confruntare cu sinele lor fragmentat. Deși se pot adapta pentru perioade scurte la soluțiile pe termen scurt, conflictele lor emoționale nerezolvate revin adesea la suprafață sub formă de retragere, sentimente de inutilitate și autoreproș.
- Vina și autocritica: Un element central al depresiei psihanalitice este internalizarea ostilității. Persoana depresivă poate simți că merită suferința sau că este responsabilă pentru eșecurile relaționale sau pentru pierderile suferite.
- Dependența de relațiile externe: De multe ori, aceste persoane pot dezvolta o formă de dependență emoțională de relațiile externe, în speranța că acestea vor repara golurile emoționale. Cu toate acestea, aceste relații pot deveni problematice, fie din cauza unei nevoie excesive de aprobare, fie din cauza izolării sociale provocate de teama de respingere.
- Recurența simptomelor: Fără a aborda în mod direct și profund conflictele psihodinamice și pierderile internalizate, suferința depresivă se perpetuează, conducând la recidive frecvente și incapacitatea de a găsi un sens durabil în viață.
Din această perspectivă, depresia este o problemă mult mai profundă decât simplele manifestări clinice și necesită o intervenție care să exploreze nu doar simptomele, ci și structurile interne ale sinelui, conflictele inconștiente și modul în care individul își percepe și trăiește propriile pierderi.
Caz 1: Maria – Depresia majoră și internalizarea conflictelor emoționale
Maria, o femeie de 40 de ani, s-a prezentat la terapie după ce a fost diagnosticată cu depresie majoră. În ultimii ani, s-a confruntat cu un sentiment constant de lipsă de valoare și oboseală extremă, lipsindu-i orice plăcere de a se implica în activități care anterior îi aduceau bucurie. A pierdut și interesul pentru viața socială, devenind retrasă și dependentă de partenerul ei pentru sprijin emoțional.
Manifestarea patologiei:
Maria prezenta o puternică autocritică și vinovăție nejustificată, îndreptând furia împotriva propriei persoane. Deși nu era conștientă de acest lucru, în ședințele de terapie a început să vorbească despre un sentiment profund de pierdere din copilărie, când tatăl ei a părăsit familia. Această pierdere nu a fost niciodată conștientizată pe deplin, fiind reactivată în relațiile sale actuale prin teama de abandon și lipsa unei identități stabile. Maria nu doar că a internalizat această pierdere, dar a și dezvoltat un mod de a se pedepsi pentru ceea ce percepea ca fiind eșecurile ei personale.
Eșecul soluțiilor comune:
Maria a urmat tratament cu antidepresive timp de câțiva ani și a încercat terapie cognitiv-comportamentală. Deși medicamentele i-au ameliorat simptomele de suprafață, precum oboseala și dispoziția scăzută, acestea nu au rezolvat conflictele emoționale mai adânci. Terapia cognitiv-comportamentală a ajutat-o să identifice gândurile negative, însă acestea reveneau constant deoarece nu a abordat rădăcina suferinței – pierderea neprocesată din copilărie și nevoia de reconfirmare continuă din relațiile actuale. În ciuda eforturilor, depresia Mariei a recidivat, în special în perioade de stres emoțional.
Caz 2: Mihai – Depresia și abordările superficiale
Mihai, un bărbat de 35 de ani, a început să simtă o tristețe adâncă și o lipsă de motivație după ce a fost concediat. Întrucât fusese mereu un individ activ și optimist, prăbușirea bruscă a venit ca o surpriză pentru toată lumea. A fost diagnosticat cu depresie majoră și a început un tratament cu medicamente și terapie cognitiv-comportamentală. Inițial, aceste intervenții au avut un efect pozitiv, dar simptomele lui au revenit la câteva luni după începerea tratamentului.
Manifestarea patologiei:
În timpul terapiei psihanalitice, Mihai a vorbit despre relația sa dificilă cu mama sa, o persoană extrem de controlatoare, care avea așteptări nerealiste de la el încă din copilărie. Întotdeauna s-a simțit insuficient și incapabil să-i îndeplinească standardele. Deși la suprafață părea să fie independent și de succes, în interior purta o povară de vinovăție și rușine, simțindu-se permanent un eșec. Pierderea locului de muncă a activat aceste sentimente profunde de inadecvare, amplificând simptomele depresive.
Eșecul soluțiilor comune:
Mihai a urmat un tratament medicamentos cu antidepresive, care inițial i-au redus oboseala și l-au ajutat să se simtă mai energic. Terapia cognitiv-comportamentală l-a ajutat să dezvolte strategii de gestionare a gândurilor negative legate de locul de muncă. Cu toate acestea, la câteva luni după începerea tratamentului, depresia a revenit, deoarece problemele sale emoționale adânci, legate de dinamica cu mama sa și de sentimentele sale de vinovăție, nu au fost abordate.
Ambele cazuri arată cum soluțiile comune, deși utile în ameliorarea simptomelor, nu reușesc să rezolve conflictele intrapsihice profunde care alimentează depresia. Psihanaliza poate aduce în discuție aceste aspecte ascunse ale vieții emoționale, permițând procesarea pierderilor și a sentimentelor de vinovăție, contribuind astfel la o vindecare mai durabilă.