Stilul de atașament și modul în care ne raportăm la oamenii din jurul nostru este în continuare un subiect foarte important. În contextul în care accentul pe educație și pe sănătatea mintală a crescut, a crescut și dorința oamenilor de a își rezolva problemele interioare și de a trăi în fericire și liniște viața.

În acest articol voi descrie modul în care stilul de atașament evitant se manifestă la adulți, precum și modul în care acesta poate fi tratat.

Mary Ainsworth și John Bowlby au fost 2 psihologi care au studiat îndeaproape perioada de la începutul vieții și au descoperit teoria atașamentului. Copilul se naște cu o dorință de relaționare, încercând să comunice prin mijloacele pe care le are la dispoziție, având totodată și o viziune îngustă despre lume și, în funcție de atitudinea părinților, își dezvoltă un stil de atașament sigur, nesigur-evitant, nesigur-ambivalent sau dezorganizat.

Stilul de atașament evitant, cel asupra căruia atrag atenția în acest articol, se manifestă prin faptul că acești copii se joacă singuri, nu manifestă vreun regret, vreo supărare sau vreo teamă la plecarea mamei de lângă ei, continuă activitatea pe care o făcea înainte de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic și la reapariția mamei, ei o ignoră.

Acest stil de atașament este cauzat de o relație deficitară cu persoana ce îl îngrijește. Într-un mod ideal, orice părinte ar trebui să se sincronizeze într-un mod total la dorințele copilului: când copilul are nevoie de dragoste, el să i-o ofere, când are nevoie de protecție, părintele să fie acolo să i-o furnizeze etc..

Fiind foarte mic, copilul depinde într-un mod total de acel părinte. Vede în el viața însăși. De aceea, în momentele dureroase când părintele îl dezamăgește pe copil prin faptul că îl ignoră, îl respinge, îl iubește mai puțin, copilul suferă foarte mult. Datorită durerii foarte mari, copilul poate alege să țină în el toată acea dezamăgire și se poate convinge că nu are nevoie de părinte chiar atât de mult.

Astfel, la vârstă matură, ajungem adulți care ne temem de o relație mai profundă. Evităm oamenii, evităm să relaționăm într-un mod mai adânc. Nu vrem să investim atât de mult într-o relație pentru că știm că există șansa ca persoana pentru care suntem dispuși să facem totul, să ne părăsească. 

Pe de-o parte avem o dorință mare de a fi înțeleși, de a fi iubiți, de a fi doriți, aleși, dar pe de altă parte există o teamă inexplicabil de mare care ne paralizează în fața unei relaționări mai profunde.

Se întâmplă ca oamenii care au un stil de atașament evitant să aibă familii, să lege căsnicii fericite, relații aparent sănătoase. Nu de multe ori ni se întâmplă să auzim că partenerul acelei persoane își simte persoana iubită ca fiind "deconectată", neimplicată îndeajuns de mult în relație. 

Așadar, această evitare a intimității nu se exprimă doar la nivelul relațiilor directe. Se poate exprima printr-o evitare a părții emoționale. Poate avem de-a face cu o persoană în care legăturile sexuale sunt destul de frecvente, însă cele emoționale aproape deloc. Se întâmplă să vedem persoane care se află în relații lungi, căsnicii de ani buni, dar care duc vieți destul de separate și se cunosc mai puțin decât la început. 

Atașamentul evitant este o problemă serioasă. Ea provoacă  suferință în interiorul persoanei care o experimentează. Este rodul unor relații care nu aduc fericire și poate afecta multe alte paliere din viața unui om.

Din fericire, stilul de atașament se poate schimba. Datorită faptului că persoanele care au descoperit acest concept au avut formare în psihanaliză, această orientare psihoterapeutică este cea mai indicată și cea mai eficace pentru tratarea stilului de atașament evitant. 

Schimbarea se produce prin două modalități: este necesară o asumare a emoțiilor. Persoana care vrea să se schimbe trebuie să fie dispusă să fie sinceră cu propriul Eu. Pe lângă o dorință neîmplinită de relație autentică pe care persoana evitantă o manifestă, vine și o frustrare foarte mare, adică o agresivitate ce trebuie să fie acceptată.

Concomitent cu asumarea emoțiilor, persoana trebuie să aibă parte de o relație emoțională reparatorie. Printr-o relaționare defectuoasă a apărut problema, iar printr-o relație fructuoasă și sănătoasă aceasta se poate repara.

Este important de precizat faptul că în psihanaliză se pune foarte mult accent pe relație. Se discută relațiile cu cei din jur, relația terapeutică, modul în care oamenii din jur sunt percepuți și cum anume trecutul afectează prezentul. Este o experiență unică, oferă o dezvoltare personală puternică și, mai ales, rezolvă definitiv problema stilului de atașament evitant și a neplăcerii cauzate de acesta.

Dacă doriți ajutor din partea mea, vă aștept să mă contactați și să discutăm.

Fiți fericiți !