Realitatea nu există. Ea este rodul imaginației noastre. Fiecare dintre noi avem realitatea noastră. Când mergi prin oraș împreună cu o prietenă iar tu vei observa mașina galbenă, în timp ce ea va observa stilul vestimentar adoptat de către femeia ce tocmai a trecut pe lângă voi, să fii conștient de ceea ce vorbesc aici.

În acest articol voi vorbi despre modul în care noi vedem lumea. Fiecare avem ochelarii noștri, iar acest lucru stă în calea multor probleme legate de înțelegerea dintre oameni.

            Ce este atenția? Atenția reprezintă o importanță pe care o acordăm unui lucru, unei activități. În momentul în care noi acordăm atenție, noi acordăm o parte din noi, acordăm singurul lucru care odată acordat, nu îl vom mai lua niciodată înapoi: timpul. Acordăm atenție, adică importantă unui lucru pentru că rezonează cu ceva din interiorul nostru. Este ceva înăuntrul nostru care stă aproape să explodeze și are nevoie să fie văzut. Acest lucru depinde în funcție de sex și de experiența de viață pe care o avem, dar în orice situație el este acolo, într-un mod mai sănătos sau mai bolnav.

            Luăm următorul exemplu: „Te-ai hotărât să ieși prin parc la o plimbare cu iubitul tău. Vă plimbați liniștiți în amiaza călduroasă și aveți în jurul vostru o grămadă de copii care strigă de bucurie, alergându-se unul pe celălalt și jucând fel de fel de jocuri. Deodată tu le zâmbești copiilor și te simți cu ei în jur în largul tău, de parcă ar fi adus odată cu ei bucuria în suflet, o bucurie pe care nu ai mai trăit-o decât atunci când erai mică și nu aveai nicio grijă. Observi că și el se uită tot la copii și te bucuri pentru că probabil gândiți la fel. Îi spui uitându-te la copii: Mi-ar plăcea să facem un copil. El se trezește dintr-o dată și spune: Cine a lăsat atâția copii prin parc să alerge cum vor ei? Copiii ăștia mereu încurcă. Nu poți face nimic de ei.”

            În exemplul dat mai sus vedem cum tu te gândeai la o familie, la a face copii, iar bărbatul era deranjat de modul în care copiii se comportau. Practic, vedeați același lucru într-un mod diferit. Se întâmpla același lucru pentru că fiecare vă doreați ceva diferit. Tu îți doreai o familie, iar un copil pentru tine reprezenta împlinirea din punct de vedere al vieții de familie, în timp ce el își dorea să nu fie exclus, să nu fie încurcat în ceea ce dorește să facă, iar pentru el copilul însemna încurcătură.

Cum se face că v-ați uitat la același lucru în același timp și totuși unul a văzut ceva și altul a văzut altceva? Răspunsul este în felul următor: în momentul în care observi un lucru, pe de-o parte observi o parte reală a acelui lucru și pe de altă parte pui tu ceva al tău în el. Permanent încercăm să descoperim și încercăm să dăm sens lucrurilor din jurul nostru și la fel facem și cu cele mai banale lucruri. Putem vedea o piatră în drum și de la aceasta ne putem gândi la faptul că o persoană a pus piatra în drum pentru a se împiedica cineva de ea, că piatra este ca o limită, ca un gardian care păzește o altă parte a drumului sau că piatra este o bucată mai mică a unei pietre foarte mari. Ne putem astfel raporta la piatră ca fiind un obiect prin care facem rău unei alte persoane, unul prin care delimităm 2 lucruri diferite sau unul care este de fapt parte dintr-un întreg.

            Din moment ce pui o parte din tine în lumea externă, atunci aceea este deformată de ochelarii pe care îi porți. La rândul lor, ochelarii sunt acolo ca urmare a lucrurilor pe care le-ai trăit. Dacă ai trăit experiențe în care ai fost rănită, trădată în relații, atunci vei observa mai bine aceste lucruri, vor trezi ecouri mai puternice în tine.

            Întrebarea este: Cât de sigur ești că ceea ce îți văd ochii este și ceea ce este adevărat?

Tiberiu Seeberger

Puteți continua cu: https://seeberger.ro/ganduri-neasumate-din-perspectiva-psihanalitica/