Sunt multe mistere care planează în jurul relației dintre terapeut și pacient, mai ales în ceea ce privește persoana terapeutului. Încă de când o persoană își dorește să se apuce de terapie, ea investește terapeutul cu puteri magice. De multe ori tindem să credem că prin pregătirea sa, terapeutul este o persoană atotștiutoare. „Chiar acum mă analizezi, nu? Știi deja totul despre mine, din două cuvinte.” Acestea sunt fraze destul de întâlnite.

Venim la terapeut cu dorința de a fi ajutați să scăpăm de o durere interioară, de ceva ce ne frământă de mai mult sau mai puțin timp. Îi acordăm rolul de doctor sau mai degrabă de magician. Îl investim cu o omnipotență și o omnisciență ieșită din comun. Sau, din contră, considerăm că oamenii care merg la terapie sunt oameni foarte foarte bolnavi, care, pe deasupra, nu au prieteni buni cu care să poată discuta tot soiul de probleme. Deseori persoanele care trec ușa cabinetului se situează într-o poziție sau alta, dar…..ce este un psihoterapeut cu adevărat?

Un psihoterapeut nu este un magician

Psihoterapeutul este un om normal, la fel ca toți ceilalți. Întâmplarea a făcut încât el a ajuns terapeut, la fel cum un doct a ajuns doctor. A vrut să ajute persoane, a vrut să se ajute pe sine, a vrut să aducă calmul în furtuna din interior. El nu face magii, nu are o poțiune magică și mai ales nu vindecă cu bagheta magică astfel încât mâine să uiți de toate problemele vieții. El te ajută să înțelegi ce se întâmplă. Este mai mult un grădinar care dezleagă mai multe plante care s-au îmbârligat și aduce o lumină în grădină. Mai mult decât atât, el udă florile pentru a crește și știe foarte bine că fiecare plantă crește și înflorește în ritmul ei propriu.

Un psihoterapeut nu ghicește tipul de persoană din două cuvinte

Psihoterapeutul a urma o facultate, o serie de cursuri și a învățat faptul că anumite lucruri din interiorul nostru se așază mai bine și altele mai rău, unele dau naștere unor noi sensuri în timp ce altele dau naștere traumelor. Psihoterapeutul știe că orice pe care preferăm să o uităm și o îngropăm cât mai adânc iese cândva la suprafață cu o altă foarte cel mult. El urmărește aceste lucruri și pășește pe drumul durerii împreună cu persoana din fața sa. Împreună, cei doi ajung să vadă altfel filmul, să îl analizeze din altă perspectivă și dintr-un drum închis, acesta devine un nou început. Este nevoie de timp și de spațiu pentru acest lucru.

Un psihoterapeut se deosebește de un prieten

Desigur, sunt foarte buni prietenii și ne ajută de fiecare dată când avem nevoie, însă, „cine se aseamănă se adună”. Se întâmplă deseori să stăm în preajma persoanelor care au aceleași vulnerabilități, dorințe și nevoi ca și noi. Cu ele putem împărți plăcerea și durerea, însă, chiar dacă toate acele lucruri comune ne unesc, acest lucru nu înseamnă și faptul că nu ne și ferim împreună cu prietenii de zonele inconfortabile. Psihoterapeutul a urmat o terapie proprie de cel puțin 50 de ani (în general), o terapie unde a învățat care sunt zonele sale mai puțin plăcute și a văzut cum le poate înțelege mai bine. Este o persoană pregătită special pentru a înțelege și a asculta persoanele ce calcă pragul cabinetului. Poate că uneori prietenul nu este întru totul înțelegător, poate că obișnuiește să vă învinovățească sau să treacă la un subiect pe care să îl intereseze și pe el, însă în ora de terapie accentul cade pe pacient. El este cel căruia i se acordă toată înțelegerea, fie că glumește, râde, tace sau plânge. Aceea este ora de aur și este o investiție în propria persoană.