Psihanaliza este o tehnică de terapie prin care sunt rezolvate conflictele interioare ale persoanelor și astfel este eliminate presiunea și suferința psihică a lor.

Istoria psihanalizei începe în anii 1900. Atunci, întemeietorul ei, Sigmund Freud, medic neurolog, începe să studieze problema isteriei, o patologie foarte răspândită în acea perioadă și pe care, alături de alți specialiști ai vremii, încearcă să o trateze cu ajutorul hipnozei. În momentul în care apărea un simptom, pacientul era întins, băgat într-o transă și hipnotizatorul dădea sugestia ca acel simptom să dispară. Problema era că după acest lucru, apărea un alt simptom care îl înlocuia pe cel precedent. A observat pe parcursul terapiei faptul că în spatele fiecărui simptom se afla o amintire cu un puternic impact emoțional (o femeie care nu voia sub nicio formă să bea apă a adus pe timpul hipnozei o amintire în care a văzut câinele menajerei cum bea apă dintr-un pahar al ei) și hipnoza acum țintea spre aflarea acelei amintiri, Freud dând sugestii ca pacientul să își amintească acel eveniment după ce se trezește din transă.

Datorită faptului că în timp ce era pacientul în transa hipnotică, adică într-o stare de relaxare totală în care hipnotizatorul îl ghida spre anumite amintiri pe pacient, pacientul nu își amintea absolut nimic din ceea ce se întâmpla acolo, doar dacă i se dădea expres o astfel de sugestie (când te trezești vreau să îți amintești de amintirea……), lui Freud i-a fost întărită ideea faptului că există o parte inconștientă a minții, o parte pe care persoanele nu o cunosc decât cu unele rezistențe.

Mai mult decât atât, pe parcurs a observat faptul că pacienții se simțeau mai bine discutând despre acest lucruri treji și a început să discute cu ei aflând acele amintiri traumatice dintr-o stare de conștiență totală, față de cea de transă hipnotică pe care o alegea înainte. Faptul că persoanele aflate într-o stare de conflict psihic sau suferință au anumite amintiri pe care au ales să le uite datorită faptului că sunt foarte dureroase și că există o mare dificultate în a și le aminti, l-a făcut pe Freud să pună bazele primei teorii psihanalitice cu privire la psihic.

Astfel, el a vorbit despre faptul că psihicul este compus din trei camere: Conștient – partea pe care o cunoaștem, Inconștient – partea pe care nu o cunoaștem, cea care stă ascunsă și Preconștient – o cameră între cele două în care stau ideile și amintirile care pot fi amintite cu ușurință.

De aici, Sigmund Freud, prin practica sa terapeutică, a descoperit faptul că pacienții care veneau  cu probleme ce țin de isterie aveau un lucru în comun: o amintire traumatică în care erau abuzați de părinți. Ulterior, după ce a lansat public această idee, a descoperit faptul că amintirile sunt foarte strâns legate de imaginație, iar ceea ce el descoperea că li s-a întâmplat pacienților la vârste de 2-3-4-5 ani de fapt erau o parte realitate și o altă parte imaginație. Mai mult de atât, aceste amintiri erau doar „amintiri ecran” adică amintiri care erau folosite pentru a ascunde alte lucruri (amintirea cu câinele care bea din paharul de apă

Astfel psihanaliza, care acum, în anul 1905 are o perspectivă total diferită a psihicului față de alte domenii, studiază dorințele pacientului și încearcă să ajungă la amintirile dureroase sau nepotrivite pe care persoana în cauză le-a blocat și care dau naștere simptomelor.

Acum, în anul 2019, psihanaliza a evoluat mult mai mult în decursul anilor și nu se ocupă doar cu atât. În acești ani, psihanaliza tratează o gamă variată de dificultăți psihice, de la psihoze la tulburări de personalitate borderline, la probleme ce țin de nevroze. De la probleme sexuale, la cele legate de stimă de sine, atacuri de panică sau ticuri. Față de începutul anilor 1900 când psihanaliștii erau tăcuți și nu spuneau aproape nimic, acum terapia se desfășoară într-un climat mai relațional, însă se păstrează ideea conform căreia vorbitul este cea mai bună cură.