Viața noastră are părți bune și părți mai puțin plăcute, dar în toate noi jucăm rolul principal. Ne-ar plăcea să trăim ca în povești fiecare clipă a vieții, dar toată lumea știe că nu se poate chiar așa.

În acest articol vorbesc despre minciunile pe care noi ni le servim în fiecare zi din viața noastră spre a pune puțin zahăr în paharul de apă incolor, inodor și insipid (uneori puțin amar) al vieții. La finalul articolului sper ca fiecare dintre cititori să înțeleagă faptul că aceste minciuni sunt importante, sunt adaptative și mai ales sunt nelipsite din viața noastră.

În mare parte, viața noastră (și mai ales cea internă, psihologică) se împarte în două părți principale: avem o parte conștientă și o parte inconștientă. Partea conștientă este cea de care noi suntem conștienți, pe care o avem în vedere în fiecare clipă și pe care ne-o putem aminti oricând, iar cea inconștientă este formată din mult mai mult de atât. Partea inconștientă a minții noastre este prima care apare la naștere și conține la început multe nevoi (de apartenență culturală, de identitate, de simbioză, de autonomie, de oglindire etc.), multe dorințe (de dragoste, agresive, de lăcomie, de gelozie etc.) și fantasme. Dacă nevoile și dorințele le putem înțelege ușor, fantasmele sunt forme de reprezentare a acelor dintâi. Dacă există o nevoie puternică de simbioză, de a fi nedespărțit de cineva, va apărea fantasma de simbioză sub forma unei dorințe de a fi permanent cu acea persoană importantă: mama, tata, unchiul, mătușa. Dacă cineva ne deranjează, ne trezește dorințe agresive și ne formăm o fantezie de ucidere a acelei persoane (așa cum putem vedea la copiii care se joacă cu soldați sau cu roboți, jocuri în care unii mai și mor).

Pe parcursul dezvoltării, traversăm diferite etape. Creștem, ne dezvoltăm, intrăm în culturi noi, în familii noi, ne desprindem de familiile vechi și așa mai departe. Fiecare experiență pe care o trăim face parte din noi și ne lasă urme adânci în suflet. De exemplu, faptul că atunci când am fost mici am primit tot ce ne-am dorit de la bunici ne-a făcut să ne simțim atotputernici și că avem dreptul la tot, faptul că am trăit într-un familie în care violența era un lucru cunoscut ne-a făcut să înțelegem că doar prin violență ne putem exprima, faptul că mama ne-a spus că „nu știe ce s-ar face dacă nu am fi noi” ne-a făcut să înțelegem că „cine știe ce rău se întâmplă dacă plecăm de lângă ea”, faptul că tatăl a fost eroul nostru în primii ani, ca apoi să coboare de la acea înălțime dintr-o dată din cauza unor probleme de sănătate total independente de el ne-a făcut să avem mereu nevoie de eroi în viață, și așa mai departe.

Aceste lucruri sunt parte din noi. Traseul pe care noi îl parcurgem pe drumul întortocheat al vieții ne duce prin locuri mai mult sau mai puțin așteptate. Toată viața se referă la a ne adapta. Trebuie să ne desprindem de familie ca să ne potrivim cu mediul de la grădiniță, să ne desprindem de grădiniță ca să ne potrivim la școală, să ne desprindem de școală pentru a ne potrivi la liceu și tot așa până când la finalul vieții trebuie să ne împăcăm cu exista noastră pentru a putem pleca mulțumiți de aici. Desprindere înseamnă despărțire, iar despărțirile niciodată nu sunt plăcute………….nimic nu trece fără să lase urme. Și la acel loc de muncă unde am stat 6 luni și de care aparent nu ne-a păsat, am lăsat câteva emoții. Sunt două tipuri de oameni aici: unii care recunosc faptul că le pare rău și alții care nu o fac.

Trecând dintr-un loc în altul, intrăm în diferite culturi, fiecare cu specificul ei. Acest specific al culturii presupune și o diferență față de o altă cultură. Cultura organizațională de la școală este diferită de cea de la grădiniță mai ales prin relația mai rece pe care o au elevii cu învățătorul. O altă diferență între acestea o constituie seriozitatea pe care trebuie să o manifeste elevul…..gata cu jocurile distractive, acum se stă în bancă. La fel se întâmplă și cu toate culturile pe care le traversăm sau în care rămânem.

Probabil cea mai importantă diferență dintre aceste culturi organizaționale este cea dintre societate și familie. În familie avem o anumită relație cu cei din jur, anumite reguli nescrise și moduri de a discuta, anumite subiecte despre care se poate discuta și anumite subiecte tabu, în timp ce în societate lucrurile stau altfel. Aici avem de-a face cu un cu totul al set de norme și reguli pe care trebuie să le respectăm pentru a fi oameni buni din punct de vedere social. Mai important de atât este că prin regulile scrise sau nescrise pe care le respectăm într-o organizație, ne formăm personalitatea. Faptul că familia noastră tatăl este cel care conduce totul, iar fără el nu se mișcă nimic, ne alimentează o nevoie de a avea mereu un lider. Acea mamă care ne ține lângă ea permanent pentru că „nu știe ce s-ar face fără noi”, ne alimentează dorința de simbioză, frica de singurătate și tot așa. De îndată ce părăsim acest mediu și intrăm în altul, noi rămânem la fel, cu aceeași personalitate, dar regulile se schimbă.

            Ce ne facem acum când noi avem unele nevoi și dorințe pe care trebuie se le împlinim, dar ne aflăm într-un alt loc în care nu le mai putem satisface atât de ușor ca înainte? Încercăm prin diferite modalități să le împlinim. O modalitate este aceea că găsim oameni la fel ca noi. De aceea există și vorba „cine se aseamănă se adună”. Astfel, ne refacem vechea cultură. O altă modalitate este o împlinire a acestor dorințe pe alte căi: o dorință de dragoste se poate împlini prin scrierea unui roman despre doi îndrăgostiți, prin cântatul unor melodii de dragoste, o dorință agresivă se poate împlini printr-o activitate sportivă. O altă modalitate este prin visare. Atunci când visăm, nu visăm lucruri aleatorii, visăm emoții, concepte, creații care sunt importante pentru noi, chiar dacă la suprafață pare că nu este așa. O altă modalitate este prin simptom: putem să ne sufocăm atunci când ne lipsește o persoană dragă (fără tine simt că mor), putem să devenim dintr-o dată alergici atunci când suntem în prezența unor persoane care nu ne sunt pe plac, ne poate lua durerea de cap când avem o grămadă de lucruri pe cap.

            Ce este comun tuturor acestor modalități de exprimare? Faptul că nu sunt conștiente. Nu conștientizăm faptul că nu ne putem despărți în totalitate de mamă, nu conștientizăm faptul că ne-a durut atât de tare faptul că tata nu mai este eroul nostru, nu conștientizăm faptul că fratele ne-a deranjat atât de tare încât ne-am gândit cum ar fi fost viața fără el, astfel că acestea operează în mod inconștient. Când trecem dintr-o cultură în alta, ele tot acolo sunt, în noi, și ne trag într-o parte sau în alta astfel încât să le împlinim. Dacă vrem să ne găsim un rost în viață, ceva din noi spune că ne-ar plăcea să devenim polițiști, parcă aceasta este chemarea noastră, fără să ne dăm seama de fapt că ne-a plăcut autoritatea tatălui nostru și încercăm pe o altă cale să o avem. Atunci când ne simțim triști, simțim nevoia să cumpărăm dulciuri, pentru că aceste dulciuri sunt cadourile pe care le primeam de ziua noastră de la părinți, fără să ne dăm seama că de fapt ne-am dori să fim din nou copii.

            Astfel, ne folosim de minciuni pentru a trăi. Mergem la cursuri încontinuu. Orice ne întreabă, noi răspundem că le facem pentru că ne ajută să ne dezvoltăm. Nimic fals aici, doar că principalul motiv poate fi altul: poate fi o dorință a noastră de a îi depăși pe părinți sau, din contră, o dorință de a rămâne studenți, adică nu oameni mari, copii încă. Alergăm foarte mult în parc. O facem pentru a ne ține în formă, dar poate în felul acesta fugim și de responsabilitățile noastre.

            Partea bună în majoritatea cazurilor este că aceste comportamente le menținem temporar, până când avem destulă forță încât să dăm nas în nas cu lucrurile de care ne tot ferim: faptul că ne este dor de părinți, faptul că ne ferim de responsabilitate spre exemplu. Tragem puțin de timp, ne folosim de astfel de minciuni și printr-o auto observare începem să renunțăm la ele și să ne descoperim adevăratul Eu.

            Marea întrebare este: tu cum te minți?

Tiberiu Seeberger

Psihoterapeut psihanalist

www.seeberger.ro

0760615143

Puteți continu să citiți următorul articol: https://seeberger.ro/10-prejudecati-ale-romanilor-cu-privire-la-psiholog/

sau puteți găsi mai multe articole în secțiune de mai sus numită Articole.