Cu ce ne ajută psihoterapia și cum ne păcălesc pe noi pastilele? Cum funcționează psihoterapia și de ce pastilele încetează să își mai facă efectul după o anumită perioadă de timp?

În acest articol voi vorbi despre modul în care atât medicamentele cât și psihoterapia funcționează. Cum încearcă pastilele să își facă efectul și cum dau greș și de ce psihoterapia este soluția problemelor psihologice pentru care mergeți la psihiatru veți afla în rândurile următoare.

Aceasta este povestea Anei.

„Întotdeauna m-am știut o persoană puternică și sănătoasă. Am trecut prin multe și știu că toate acestea m-au ajutat să cresc și să mă maturizez mult mai mult decât alții care au trăit în condiții ușoare, fără greutăți. M-am trezit într-o dimineață după un somn destul de agitat. Era o zi de toamnă ca oricare alta. Soarele mi-a inundat camera cu razele sale, dar acest lucru nu mă bucura. Nu mă mai puteam bucura de mult timp pentru că simțeam că toată viața mea era lipsită de sens. Mă temeam în mod constat de ceva. Nu știam de ce anume mă temea dar o dată sau de două ori pe zi simțeam un fior atât de puternic încât aveam un atac de panică…….sau cel puțin așa l-au numit specialiștii. Nu mai puteam fi fericită din cauză că mă temeam. După două luni în care am avut atacuri de panică destul de ușoare, în această dimineață plăcută am simțit cel mai puternic atac de panică de până acum. Când m-am ridicat din pat și am vrut să merg până la bucătărie, am simțit cum mi se înmoaie picioarele și parcă nu mă mai ascultau. Simțeam o căldură care se ridică în corpul meu și simțeam că nu mai am aer să respir. Inima bătea din ce în ce mai tare și m-am speriat. Am crezut că voi muri. Soțul a venit și m-am ținut în brațe și a încercat să mă liniștească. Nu a știut ce să facă….s-a speriat și el când m-a văzut așa. După o oră când acest episod a luat sfârșit, am acceptat să mergem la spital. Mi s-au făcut toate analizele și investigațiile pe care le-au considerat necesare și toate au ieșit bune. M-au trimis către psihiatru. Domnul psihiatru m-a întrebat ce s-a întâmplat și eu i-am spus tot ceea ce am simțit. Fără prea multe discuții el mi-a pus diagnosticul de tulburare anxios – depresivă și mi-a prescris câteva pastile pe care să le iau zilnic.

Totul a fost bine pentru un timp. Atacurile de panică au încetat, iar viața era parcă la fel ca înainte. Pastilele mă moleșeau, mă simțeam un pic adormită și nu aveam energie chiar pentru tot ceea ce făceam înainte. Eram mulțumită că atacurile de panică au încetat dar încă mă simțeam un pic tristă. Era un sentiment de parcă știam că o să mor cândva, dintr-o clipă în alta, un sentiment care îmi spunea că acum că iau pastile pentru cap, am probleme serioase, un sentiment care îmi spunea că este ceva în neregulă cu mine. Pe lângă faptul că pastilele mă înmuiau, aceste gânduri mă întristau și mă făceau să mă retrag și mai mult. Soțul trăgea de mine să mai ieșim, să petrecem timp împreună, să facem și altceva, dar eu nu aveam chef de nimic. După câteva luni în care am trăit bine cu pastilele, am început să nu mai dorm bine noaptea. Mă trezeam o dată pe noapte și adormeam dificil. La scurt timp după, în momentul în care soțul a căzut de pe un scaun pe care s-a urcat pentru a repara ceva, am avut primul meu atac de panică de după ce am mers la spital. După aceea, au urmat și altele…..

Am mers la psihiatru și mi-a schimbat pastilele. De această dată, nu doar că mi-a dat unele mai puternice, dar au fost unele care nici nu își făceau atât de bine efectul. Atacurile de panică încă existau. L-am sunat și mi le-a schimbat iar. De această dată mă simțeam rău de la ele. Mi-a recomandat să fac și o terapie pentru că m-ar ajuta. A fost prima dată când am auzit de terapie. Nu știam ce este, dar dacă m-ar ajuta, de ce să nu o fac? Aș face orice pentru a scăpat de această stare.

Am citit un articol despre problema mea pe internet și am sunat la un psihoterapeut și am făcut o programare. Nu știam la ce să mă aștept. Îmi va da un set nou de pastile? Mă va pune să recunosc lucruri pe care nu le-am făcut? Să spun lucruri rușinoase?

Prima ședință a fost online, și, datorită faptului că eram în orașe diferite, am continuat să ne vedem online. Pot să spun că a fost plăcut. Nu m-am simțit presată și am putut pentru prima oară în viața mea să discut liber cu cineva. Am vorbit despre tot ceea ce am simțit nevoia, m-am descărcat, am plâns, iar el mi-a pus doar câteva întrebări. Am vorbit cu aproape toată ședința. L-am întrebat la finalul ședinței ce părere are și el mi-a spus că simte că putem lucra bine împreună și că mă poate ajuta. Problemele mele cu atacurile de panică și cu depresia nu au dispărut peste noapte, iar terapia s-a întins pe o perioadă de timp, dar ceea ce pot să spun este că acum am rezolvat o problemă cap – coadă și că sunt mai fericită decât oricând. Simt pentru prima dată în viața mea că îmi pot trăi viața și mă pot bucura de ea. A fost dificil la început să îi spun tot ceea ce simt, dar dacă reușești să treci peste momentele de la început când parcă nu înțelegi cum vorbind te poate ajuta să scapi de un atac de panică, vei vedea că merită totul.

Îmi pare bine că am descoperit psihoterapia. Partea cea mai bună este că nu am nevoie de pastile acum. Dacă rămâneam să iau pastile, aș fi continuat să le iau toată viața, așa cum fac mulți dintre cei care iau, dar am ales să tratez cauza și nu simptomul. Încurajez pe orice dorește să fie bine, să facă o psihoterapie.”

Aceasta este povestea Anei, o fată care a venit cu o problemă în terapie și a plecat bucurându-se de viață, așa cum spunea și ea. Acum, vă rog să îmi spuneți, dumneavoastră unde vă regăsiți în cadrul acestei povești?

Seeberger Tiberiu

Psihoterapeut psihanalist

0760615143