Vot rațional vs emoțional

Dreptul de vot este considerat a fi un drept dobândit la naștere, un drept dobândit ca urmare a apartenenței la o națiune. Avem dreptul de a ne alege de cine să fim conduși și în cine să investim toată încrederea cârmuirii unei țări.

În zilele noastre este considerat pe atât de natural acest lucru, pe cât de amuzant ni se pare faptul că acum nu multă vreme se făceau discriminări pornind de la sex, religie, etnie ș.a.m.d. în ceea ce privește dreptul la vot.

Motivul acestui articol și ideea pe care doresc să o descriu în ceea ce urmează este legată de o modalitate psihologică foarte cunoscută de votare: votul emoțional bazat pe idealizare.

Este frumos să ne gândim că votăm  rațional. Luăm toate ideile în considerare, cântărim plusuri și minusuri, ne informăm cu privire la trecutul unui candidat, cu privire la familia politică din care face parte, la echipa lui, precum și le ceea ce va schimba în bine odată ce ajunge la putere și astfel decidem să avem încredere în el. În realitate, lucrurile stau mult mai simplu.

Ne păcălim când spunem că votăm ideea, pentru că de fapt votăm omul.

Vedem o persoană despre care simțim că aceasta este corectă, dreaptă, cinstită și multe alte calități dezirabile și ne convingem că ea reprezintă schimbarea mult așteptată. De unde vine această simțire? Această simțire se referă la transfer, un concept foarte important pentru psihanaliză. În contextul în care vorbim despre o personalitate echilibrată, transferul nu este atât de puternic, astfel că acel candidat trebuie să ducă o luptă de convingere cu electoratul.

Aici apare asul din mânecă, un as care este folosit de mii de ani: idealizarea.

Mecanismul prin care votăm fără să gândim

Idealizarea se referă la faptul că privim o persoană ca pe un ideal. Vedem persoana din fața noastră ca fiind lipsită de defecte, bună, iubitoare și îndeajuns de puternică încât să ne apere de pericolele care pot apărea în perioada contemporană: tăieri de salarii, concedieri, războaie, crize economice, crize sociale.

Acest mecanism a fost descris de psihanalist Melanie Klein atunci când a vorbit despre poziția schizo-paranoidă și modul în care copilul mic face față realității. Deoarece un sugar aflat la câteva luni de zile nu poate tolera toate neajunsurile lumii externe, el investește persoana importantă pe care o are în preajmă, de regulă mama, cu o serie de calități nemaipomenite prin care se reasigură de faptul că nu va fi vătămat. De exemplu: îi este foame, începe să plângă, o vede pe mamă ca fiind ideală, persoana care ține departe suferința pricinuită de foame.

În aceeași manieră se petrec lucrurile și cu idealizarea în lumea politică. Votantul are o nemulțumire: nu îi ajung banii de salariu, începe să își facă griji cu privire la viitor, vede un candidat ca fiind ideal, o persoană care îl ajuta să evite acele grijiri cu privire la situația economică persoană și națională.

Este important de precizat că cu cât este mai mare pericolul perceput, cu atât este mai puternică idealizarea.

Gândiți-vă la vremurile prezente:

• cu cât amenințarea COVID este mai puternică, cu atât mai mult este idealizată persoana doctorului și vaccinul;
• cu cât pericolul de a fi dat afară de la serviciu este mai mare, cu atât este idealizat un loc de muncă sigur (precum este unul la stat)
• cu cât un anumit partid este privit ca fiind responsabil de toate lucrurile negative din țară (corupție, creșterea infracționalității, un trai mai scăzut), cu atât partidul aflat în luptă cu acesta este privit ca fiind un salvator.

Cum se ajunge la acest lucru?

Este foarte simplu.

Primul pas este să dai naștere unei amenințări la adresa fiecărei persoane țintite. Aici se poate vorbi despre o știre falsă prin care se anunță tăieri de salarii, concedieri, modificarea legislației într-un sens absurd, amenințarea educației și a viitorului copiilor etc..

Această știre trebuie să fie atât de puternică încât să-i atingă electoratului zona sensibilă: dacă vorbim despre un electorat în care sexualitatea este încă un subiect dificil de abordat, vorbim despre educația sexuală, dacă vorbim despre un electorat conservator, vorbim despre globalizare forțată, dacă vorbim despre un electorat naționalist, vorbim despre vinderea țării la puteri străine.

Odată ce momeala a fost lansată, este necesar să apară o „mână de fier” care să spună: „Nu puteți face voi acest lucru atâta timp cât sunt eu aici”. Acest salvator al ideilor electoratului este ca un magnet. Fiind însoțit de autoritate și de aparența de putere, el ajunge să fie idealizat de către electorat care se simte persecutat de o amenințare mai mult sau mai puțin reală.

De aici și până la votul emoțional, însoțit de o furtună emoțională, este doar un pas.

Cine nu cunoaște istoria, este sortit să o repete.

Tiberiu Seeberger

Psihoterapeut psihanalist.

0760615143