Pentru început este bine de știut faptul că totul pornește din copilărie. Din perspectivă psihanalitică, la o vârstă foarte fragedă (psihanalista Melanie Klein vorbește de perioada de până în 4 luni), copilul se află în poziția schizo-paranoidă, poziție prin care vede lumea în alb și negru, adică în bun și rău.

Pe atunci nu există ambivalență, adică o persoană să fie și bună și rea în același timp. Un alt punct de vedere care complică lucrurile este gândirea copilului, care la început nu este foarte dezvoltată și în lipsa înțelegerii clare a lucrurilor, el își imaginează, fantasmează.

Astfel, mama este o mamă bună atunci când ea oferă dragoste, hrană, libertate, siguranță și este o mamă rea atunci când nu este disponibilă pentru a oferi toate aceste lucruri.

Primul mod prin care copilul își manifestă voit agresivitatea față de mediu este cea prezentată de psihanalistul Abraham, un discipol al lui Freud. El a vorbit despre stadiul sadic-oral, o perioadă ce începe în primul an de viață a copilului și constă în mușcături ale sânului.

Mergând pe această linie, odată cu dezvoltarea sistemului muscular, copilul învață că sentimentele se pot exprima foarte ușor prin comportament.

Faptul că unele emoții se exprimă comportamental și altele nu, ne dovedește faptul că unele stări sunt prea puternice pentru a fi controlate, conținute, și altele pot fi foarte ușor stăpânite.

Astfel, sentimentele pot fi ori conținute, adică tolerate și gestionate, ori pot fi descărcate. Descărcare se face fie prin comportament, fie prin limbaj.

Între timp, mama are un rol foarte important. Ea are rolul de a oferi conținere acestor stări emoționale puternice ale copilului.

Astfel, când copilul plânge sau mușcă sânul, mama îi oferă iubire, grijă și îi demonstrează că acele stări nu reprezintă un pericol și că pot fi controlate. La fel se întâmplă și mai departe, când cel mic devine mare.

Oferindu-i sprijin, mama îi arată copilului că puterea o găsește în el însuși.

În cazul în care părinții nu îi oferă îndeajuns de multă conținere pe timpul creșterii, copilul nu va putea să gestioneze emoții puternice și va căuta să le descarce.

Dacă nu reușește să descarce aceste sentimente prin cuvinte, pentru că în mediul în care a crescut nu s-a pus foarte mare accent pe comunicarea stărilor, el va căuta să o facă prin activitate fizică.

Mai pe scurt, dacă un copil nu a învățat pe parcursul creșterii cum să gestioneze emoțiile negative, lui îi vai fi cel mai la îndemână să le descarce prin mișcare, prin forță.

Cum prevenim și remediem agresivitatea

Terapia. Prima recomandare se referă la urmarea unei terapii psihanalitice. Totul pornește din copilărie și doar dacă rezolvăm problemele din copilărie putem tăia răul de la rădăcină.

Comunicarea este cheia. Chiar dacă este greu, este important de ținut minte faptul că prin cuvinte controlăm. Spunând ceea ce simțim, controlăm acel sentiment. Povestindu-i cuiva o amintire care ne-a marcat, ne ajută mai mult decât credem.

Sportul. Una dintre descărcările emoționale pe plan fizic acceptate de societate este cea a sportului. Mulți sportivi, îndeosebi cei din sporturile de contact, au un trecut plin de amintiri nefericite. Prin sport se pot învăța modalități legale și sănătoase de exprimare a emoțiilor, atâta timp cât este găsit sportul potrivit și cât există posibilitatea de a îl practica.

 

 

Articolul a fost publicat în Revista Psychologies