Declarațiile lui George Buhnici de săptămânile trecute au făcut înconjurul țării și au alimentat agresivitatea miilor de spectatori. Spectatorii s-au simțit agresați, atacați, criticați sau pur și simplu tratați cu superficialitate. Pe lângă acest vlogger, sunt foarte multe persoane care au astfel de ieșiri ce provoacă discuții pline de emoție, iar întrebarea mea pe care doresc să o tratez în acest articole este: De unde vin aceste vorbe și ce spun despre noi, ca oameni?

În primul rând, protagonistului episodului s-a raportat la oamenii din jur dintr-o perspectivă singulară, îmi plac / nu îmi plac anumite aspecte ale corpului, perspectivă pe care apoi o generalizează: „Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!”. Egocentrismul protagonistului își face simțită prezența în acest cadru, vorbind despre dreptul său de a vedea doar ceea ce îi place. Aceasta intră, cu certitudine, în categoria unei atitudini infantile, copilăroase, în care dacă unui copil nu îi place un anumit lucru, nimănui nu ar trebui să îi placă. Gusturile nu se discută, iar ideea conform căreia unei persoane îi place un lucru, în timp ce alteia nu, este normală, dar generalizarea gusturilor este cel puțin discutabilă.

În al doilea rând, este important să vorbim aici despre mecanismul proiecției. Proiecția reprezintă mecanismul prin care un conținut din interiorul nostru este văzut ca venind din exterior și ca aparținând altcuiva. În cazul de față, putem vorbi despre un complex de inferioritate, o neplăcere cu privire la propriul corp care este proiectată și percepută în exterior. Cu puțin timp înainte de acest episod în care a fost implicat domnul Buhnici, acesta a fost afectat de faptul că un alt vlogger l-a numit: „dolofan” și a ținut să răspundă acestui atac. De data aceasta, „dolofanul”, adică ideea de corp gras,  necorespunzător, este văzut în exterior, aparține altor persoane, fetelor de la festival criticate. În acest fel, personajul nostru principal a evitat percepția propriului corp ca fiind necorespunzător și  emoțiile asociate acestui proces. Mai mult decât atât, prin evidențierea propriei soții ca o persoană ideală, el a făcut separare clară între ce este bine și ce nu este bine, o separare de felul alb / negru, ideal / persecutoriu, distanțându-se și mai mult de situația enunțată în această idee.

În al treilea rând, vorbim despre incapacitatea de conținerea a unei stări emoționale. Copilul care se simte vulnerabil atunci când mama este în afara razei lui vizuale trăiește atunci o stare pe care simte că nu o poate gestiona singur, nu o poarte organiza, nu o poate conține. El are nevoie de o persoană care să vină și să îi calmeze acea stare, să o liniștească, să o traducă, să o digere pentru el. Doar așa o stare intolerabilă se transformă într-o stare tolerabilă care poate să fie cuprinsă în minte și să fie gândită. Pare că domnul Buhnici nu a putut să păstreze pentru sine starea emoțională pe care vederea unui corp neplăcut i-o produce, așadar scăpat de ea. Este o stare dificilă care l-ar fi pus într-o stare de agitație, de neliniște dacă ar fi păstrat-o.

În articolul acesta, am tradus episodul mai sus enunțat cu ajutorul a trei perspective: egocentrismul, proiecția și conținerea emoțiilor. Analizat astfel, poate părea patologic sau problematic personajul în cauză, însă trebuie să avem în vedere faptul că fenomenele acestea sunt foarte răspândite și se găsesc la tot pasul. Egocentrismul apare în viața noastră matură de zi cu zi în fiecare moment când dorim să avem un moment al nostru, când dorim să fim liniștiți, să primim acel ceva care să ne calmeze. În acele momente, avem dreptul de a primi ceea ce vrem, fie că vorbim despre liniște, despre pauză sau despre o simplă țigară cu o cafea. Proiecția emoțiilor este și aceasta o treabă răspândită. La fiecare set de alegeri la care mergem să votăm, tindem să percepem anumiți candidați ca fiind persoanele ideale care ne vor face nouă foarte mult bine dacă câștigă, în timp ce alții sunt aceia care conțin tot ce este mai rău din lumea asta (corupție, minciună, grosolănie) și se generează o mare prăpastie între aceste două categorii, la fel cum s-a întâmplat în declarația domnului Buhnici. Problemele privind capacitatea de conținere sunt și acestea des întâlnite, în special în fenomenul numit bârfă. A bârfi înseamnă a povesti altor persoane anumite situații pe care alte persoane le trăiesc, situații care l-au marcat pe bârfitor, care l-au lăsat într-o stare de neliniște, o stare de minimă agitație.

Ideea este că tot ceea ce vedem la domnul Buhnici sunt lucruri naturale, normale, pe care le întâlnim la oricine. Sunt defecte umane care pot fi reparate, pot fi convertite, pot fi gestionate. Este important ca modelele noastre și persoanele cu o anumită influență să dea dovadă de o atitudine pozitivă și sănătoasă, dar mai important este să ne oprim puțin și să ne întrebăm: noi cum ne comportăm?