Copilul dumneavoastră este prea agresiv? Nimic din ceea ce îi oferiți nu îl satisface?

Cu siguranță vi s-a întâmplat de multe ori ca acel copil pe care îl aveți, bun, cuminte, iubitor, să facă un acces de furie când a vrut o jucărie și dumneavoastră nu ați putut să i-o cumpărați. Cu toții am văzut cel puțin o dată în viață o astfel de scenă în care copilul țipa atât de tare încât părinții nu știau cum să-l facă să înceteze.

Din punctul de vedere al lui Sigmund Freud, începând cu vârsta de aproximativ 1 an copilul intră într-un stadiu care este foarte important pentru atitudinea lui față de autoritate. Aici se produce așa numita educație sfincterială, adică se învață copilul cum să își facă nevoile la oliță sau direct la toaletă. Acest moment este foarte important, deoarece acum copilul este pus în situația în care i se cere ceva. Până acum el a trăit într-o lume ce i-a oferit în mare parte totul, dar acum lumea înconjurătoare îl constrânge pentru a obține ceva de la el.

Acel ceva sunt fecalele. Părinții îi vor cere și îl vor obliga pe copil să își facă nevoile în oliță sau în toaletă, iar atitudinea acestora influențează viitorul comportament al copilului față de figurile autoritare pe care le întâlnește.

De exemplu dacă părinții îl bruschează și îi solicită agresiv să își facă nevoile mai repede, copilul va dezvolta o agresivitate față de persoanele cu autoritate și astfel, când va crește, va avea reacții violente în momentele în care este obligat să facă ceva.

Mai departe, în decursul dezvoltării sale, în jurul vârstei de 2 ani, la copil devine pronunțat complexul lui Oedip. Aici el dezvoltă sentimente de iubire față de părintele de sex opus și sentimente conflictuale față de cel de același sex. În cadrul acestei perioade, putem observa foarte des băieți care doresc să doarmă cu mamele lor și fete care doresc să doarmă cu tații lor în pat.

Aceasta este de asemenea o vârstă conflictuală, deoarece copilul poate avea ieșiri foarte agresive dacă este întrerupt dintr-un moment pe care el îl consideră încărcat cu emoție.

De exemplu dacă o fată se joacă cu tatăl ei și vine mama și o trimite la culcare deoarece este o oră târzie, fata poate percepe momentul ca pedeapsă pentru dragostea pe care o simte față de tată: „Eu nu am voie să îl iubesc pe tata. Mama îl vrea doar pentru ea.”

Ideea de bază pe care vreau să o expun este aceea că frustrările și reacțiile agresive ale copiilor sunt normale, este normal ca un copil să experimenteze agresivitatea sa pentru a putea mai târziu să o controleze, dar reacțiile exagerate în raport cu situația dată ar trebui să prezinte un semn de întrebare. Pentru orice problemă pe care o are copilul, dacă aceasta nu se poate rezolva cu o comunicare între dumneavoastră și el, se recomandă o vizită la un cabinet psihologic.

Articolul a fost publicat în Revista Descoperă

Articolul a fost preluat și de către Ce Se Întâmplă Doctore