Timiditatea este o problemă foarte importantă în societatea contemporană mai ales din cauza presiunii care se pune asupra manifestarea emoțiilor. Orice om este timid, are o anumită parte pe care nu o arată nimănui, poate fi tăcut uneori sau retras, însă atunci când acest comportament afectează relațiile pe care acesta le are cu cei din jur, poate fi considerată o problemă.

Orice persoană timidă știe foarte bine că este dureros și destul de înfricoșător momentul în care o altă persoană forțează o discuție, mai ales dacă acea discuție se dovedește a fi una aprinsă. După cum știm, multe persoane uită de empatie, uită de „ce simte celălalt” și consideră că ce îi este lui potrivit, este potrivit tuturor. O astfel de situație, în care un lucru pe care nu îl vrea îi este vârât pe gât, îl poate inhiba și mai tare pe timidul care….doar vrea să fie lăsat în pace.

După cum știm, nu putem evita relaționarea cu persoanele din jur. Avem nevoie de ei și ei au nevoie de noi, fie că vorbim despre încheierea unui contract sau cererea unei orientări vreunui trecător. Chiar dacă știe că cea mai bună variantă ar fi să întrebe, o persoană timidă se teme de răspunsul pe care îl primește și preferă să nu mai pună întrebarea deloc.

Pe de altă parte, toată lumea care a fost timidă pe timpul școlii, liceului sau facultății știe că o persoană retrasă este o țintă foarte bună pentru glumele proaste ale colegilor. Timiditatea îi dă o aură de vulnerabilitate persoanei, iar această vulnerabilitate este exploatată de către cei din jur foarte ușor.

După cum vedeți, implicațiile sociale ale timidității sunt destul de importante și merită găsită o soluție pentru evitarea acestui disconfort. Nu doar că merită, ci este necesară o rezolvare pentru o viață mai frumoasă.

În ceea ce privește persoanele timide, sunt două părți care merită analizate: durerea pe care ar putea să o provoace ceilalți față de care se manifestă inhibiția și cum sunt văzute acele persoane.

O persoană timidă este o persoană foarte temătoare. Se teme să intre în relații cu ceilalți oameni din frica de a nu fi în vreun fel rănit de aceștia. Ea știe că sentimentele proprii sunt motivul pentru care deschide gura, dar odată ce acestea nu au fost prețuite de cineva, nu mai merită să le vadă nimeni. Este o teamă că dragostea persoanei timide are puterea să distrugă tot ce a clădit. „Dacă le spun ceva, înseamnă că mă expun și că îmi arăt sentimentele, iar aici există riscul ca sentimentele să nu fie apreciate” ar putea spune persoana retrasă. Este o legătură strânsă între dragoste și distrugere.

Pe de altă parte, mulți oameni nu sunt timizi întotdeauna ci doar în fața unor persoane anume. Și aici mă refer mai ales la timiditatea în compania celor care prezintă o poziție de autoritate. Fiind privite ca având putere, acele persoane pot avea putere și asupra celor în cauză și se pot impune, încălcând intimitatea timidului.

Toate aceste comportamente vin din copilărie când orice copil își iubește părinții, care, de asemenea, sunt și persoane cu autoritate. Dacă aceștia sunt persoane severe, stricte, dacă bruschează copilul cu interdicțiile lor, atunci frica față de autoritate este mai mare și este foarte normal să apară mai târziu o frică de a se exprima în fața altor autorități: a profesorilor, a polițiștilor, a colegilor mai mari etc. . Dacă există un puternic sentiment de iubire față de un părinte, iar acesta devine indisponibil, adică pleacă în străinătate, divorțează sau se stinge din viață, copilul poate face o legătură directă între dragoste și dispariție.

Este ușor să criticăm, dar greu să înțelegem.

 

 

Articolul a fost publica în Revista Psychologies