Ne ascundem după deget !

Viața noastră are părți bune și părți mai puțin plăcute, dar în toate noi jucăm rolul principal. Ne-ar plăcea să trăim ca în povești fiecare clipă a vieții, dar toată lumea știe că nu se poate chiar așa. În acest articol vorbesc despre minciunile pe care noi ni le servim în fiecare zi din viața […]

Durerea depresiei

Putem spune că am trecut prin multe clipe grele, însă aceasta chiar pune capac tuturor. Am îndurat multe greutăți în viață, am depășit momente în care multe persoane s-ar fi oprit și de aceea spunem că suntem căliți. Pe de altă parte, aceleași greutăți care ne-au călit, ne-au și consumat din vitalitate și imediat ajungem […]

Nevoia de a controla

În drumul spre maturitate, cel care pornește de la copilărie, trece prin adolescență și ne aruncă în lumea oamenilor mari, învățăm că trebuie să respectăm limite, să avem o conduită morală, să ne abținem de la unele lucruri și astfel să ne adaptăm realității exterioare, adică începem să acceptăm faptul că alții au un anumit […]