Simțiți sentimente ostile față de persoane ce inspiră autoritate? Șefi, polițiști, profesori?

 

Se întâmplă destul de frecvent ca unii oameni să se simtă inconfortabil în prezența persoanelor ce sunt percepute ca fiind cu autoritate și acest are o mare legătură cu relația pe care orice persoană a avut-o cu părinții.

Începând cu al doilea an de viață, odată ce copilul a împlinit 1 an de zile, posibilitățile lui cu privire la lumea înconjurătoare devin mult mai ample. El începe să aibă vedere mai bună, să înțeleagă cuvinte și să le utilizeze la rândul lui, să meargă, să își facă nevoile singur și pe lângă aceste semne ale dezvoltării fizice, dezvoltarea psihologică vine spre a încadra acest tablou. Dacă înainte orice obiect care nu mai era în fața ochilor săi, era considerat dispărut, distrus, acum acceptă și posibilitatea faptului ca el să existe în altă parte, dacă înainte vedea lumea doar în trăsături diametral opuse, acum poate accepta și ambivalența afectivă, dacă înainte era constrâns de mersul în genunchi și avea nevoie de mai mult sprijin din partea persoanelor de lângă el, acum se poate deplasa mult mai ușor etc.

Dintre multele lucruri important de menționat aici, doresc să amintesc de faptul că toate dezvoltările pe care le trăiește, atât cele fizice precum și cele psihologice, îi hrănesc și îi întăresc dorințele de explorare, de experimentare a realității exterioare și a celei interioare. Odată cu aceasta, un important pas este trecerea lui dintr-o poziție pasivă, o poziție în care lumea îl îngrijea, dar îl și controla într-o poziție activă, în care și el are un cuvânt de spus.

Astfel apar primele persoane investite cu autoritate: părinții. Ei sunt persoanele care îi solicită diverse lucruri în schimbul altora de care el are nevoie. Copilul trebuie să se miște până în camera alăturată pentru a mânca, trebuie să spună „te rog” și „mulțumesc” pentru că altfel nu va primi, este nevoit să plângă pentru a primi dragoste etc. Realitatea din jur fiind combinată cu o lume reprezentată de fantasme, copilul poate considera oricând că un act este unul crud, lipsit de iubire, dur, că primește o pedeapsă pentru ceva ce nu a făcut sau că este privat de anumite drepturi pe car el le consideră naturale, chiar și în lipsa unor astfel de fapte. Ceea ce vreau să spun este că indiferent cât de bun este un părinte, copilul tot va avea unele trăiri negative și acestea îl ajută să facă față situațiilor stresante și puternic încărcate de emoții în viitor.

Atitudinile percepute de copil ca fiind dure, crude, brutale în relație cu părinții sunt afecte greu de dus de copil, drept urmare sunt blocate și nu sunt conștientizate. Psihanaliza ne-a demonstrat întotdeauna că lucrurile inconștiente găsesc întotdeauna o cale să se manifeste și acest lucru vedem și acum. Toate sentimentele despre care vorbeam mai sus sunt puse în joc în relații și aici doresc să aduc un exemplu: dacă copilul se simte foarte nedreptățit în relație cu un părinte și acest episod este ascuns de la conștientizare, el va căuta toată viața într-un fel sau altul să relaționeze cu o persoană cu autoritate față de care să repete acea situație din copilărie rămasă nefinalizată.

Mihai s-a născut într-o familie înstărită, educată, echilibrată, dar a venit la terapie pentru că simțea o plăcere să facă activități interzise prin lege. Aici a ieșit la iveală faptul că în primii ani de viață a stat la bunici unde a avut parte de un tratament mai sever, fiind obligat să se supună multor reguli și fiind pedepsit pentru abaterile pe care le făcea (și le face orice copil). El a învățat un mod de relaționare bazat pe acest lucru și repeta acest lucru în toate situațiile vieții. S-a căsătorit cu o femeie autoritară, bine plasată din punct de vedere social și deseori făcea lucruri ca inconștient să o supere și să fie pedepsit. În viața socială, el intra în încurcături cu organele legii, fără vreun motiv aparent (chiar dacă el întotdeauna găsea unul) și era pedepsit.

 

Articolul a fost publicat în Revista Descoperă