Relații plăcute, relații neplăcute…….ambele fac parte din experiența de viață a fiecăruia. Dar de ce unii au tendința să aibă întotdeauna relații care au un final nefericit?

Cu toții am auzit, am cunoscut sau am trăit o relație care s-a terminat nefericit, în sensul în care la sfârșit puteam afirma foarte clar: „Nu mă așteptam să fie așa”. Toți știm cazuri de femei care au avut primul soț violent sau alcoolic, l-au părăsit întocmai pentru acest motiv, ca mai târziu să intre într-o relație asemănătoare. Și astfel acestea adună 2,3,4 soți violenți, iar despre fiecare în parte puteau să jure că la începutul căsniciei nu aveau acest viciu. În mod analog se întâmplă și bărbaților, deci este un fapt universal.

Acest fenomen poartă numele de compulsia la repetiție.

Compulsia este definită ca fiind o tendință imperioasă, dar involuntară și fără vreo utilitate aparentă pentru o persoană, un act ce TREBUIE să fie făcut, dar nu TREBUIE neapărat să fie chestionat. Astfel conceptul de „compulsie la repetiție” înseamnă tendința cuiva de a repeta, de a se afla într-un cerc vicios.

Ceea ce se repetă este tiparul relațional.

Fiind copii, creștem într-o familie în care există un tipar relațional bine stabilit, diferit de alte tipare relaționale. Părinții au o anumită relație între ei, au anumite sentimente unul pentru celălalt, au vieți mai mult sau mai puțin separate, se respectă mai mult sau mai puțin etc. și au la fel de multe atitudini față de copil. Toate aceste lucruri formează universul familiei noastre. Un lucru important de știut este că prima experiență este cea mai importantă. Prima relație, cea cu părinții, este cea mai importantă deoarece reprezintă în mare parte modelul relațiilor pe care le vom avea în viață.

Acest model tinde să se repete permanent.

În 1905, în lucrarea „Trei eseuri asupra sexualității”, Sigmund Freud descrie modalitatea în care sunt aleși partenerii de viață: anaclitic sau narcisic. Modelul anaclitic înseamnă că un bărbat alege viitoarea soție în funcție de mici trăsături care îi amintesc de mamă, iar o femeie în funcție de micile trăsături care îi amintesc de tată. În anii următori Melanie Klein a descoperit mecanismul identificării proiective prin care, dacă nu există astfel de mici trăsături, prin comportamentul nostru noi le putem determina apariția în celălalt. Pe de altă parte, există modelul narcisic în care alegerea persoanei se face în funcție de propria persoană, dar apare în cazuri mai rar întâlnite și mai ales în cazul alegerilor homosexuale: „aleg un bărbat ca mine pentru a-l iubi la fel cum m-a iubit mama pe mine”.

Acest lucruri par foarte greu de crezut, chiar dacă sunt dovedite de peste 100 de ani din pricina faptului că sunt inconștiente, adică rămân în umbra sufletului nostru.

O femeie a venit în terapie cu problema alegerii partenerilor. Ultimul ei partener era o persoană extrem de geloasă și de obicei devenea violentă în unele situații. Înainte de acesta, ea a mai avut încă 2 iubiți care se comportau la fel, chiar dacă la început păreau „persoane de treabă”. În decursul analizei s-a descoperit faptul că tatăl ei se comporta asemănător cu mama sa și de multe ori se întâmpla să le bată pe ambele, fata înțelegând prin bătaie faptul că tatăl ei îi arată un minim de interes. Astfel, ea a repetat acest tipar relațional cu toate persoanele cu care avea o relație. Chiar dacă se întâmpla să dea peste un bărbat care să îi arate că o iubește prin alte moduri, ea se comporta în așa fel încât îl determina să recurgă la acele comportamente pe care ea le experimentase prima dată și le asociase cu normalul într-o relație.

Există o glumă pe acest subiect în care o femeie îi spune noului său partener, care lucrează ca terapeut, că a avut înainte 3 soți și că au murit cu toții de cancer. În acel moment el se desparte de ea și merge să își facă un test pentru a vedea dacă este cazul să se trateze sau este încă sănătos.

Un lucru este cert: orice glumă pornește de la un adevăr.

Ca o concluzie la acest articol, orice comportament negativ se poate repara, iar terapie psihanalitică întocmai pe acest lucru este constituită: pe rezolvarea originii problemelor.

 

 

Articolul a fost publicat în Revista Descoperă