Odată cu nașterea copilului, noi, părinții, ne luăm angajamentul să îi oferim cele mai bune condiții și să îl pregătim pentru viață, astfel încât să ajungă mai bun decât am fost noi vreodată.

Știind că pericolele pândesc la tot pasul, noi facem tot posibilul pentru a-l atenționa și a-l feri de ele, dar toate acestea cu ce preț? Ca părinți, suntem puși între două extreme: pe de-o parte îl putem lăsa să experimenteze, să trăiască viața și îl privim cum face aceleași greșeli pe care le-am făcut și noi odată sau, pe de altă parte, îl ferim de pericole, dar îl facem dependent de noi astfel încât la fiecare pas ne va cere aprobarea. Varianta optimă se află la mijlocul acestei axe.

Printre nevoile de bază ale unui copil se află și nevoia de libertate. Datorită faptului că este născut și hrănit la sân de către mamă și datorită dezvoltării fizice fragile de la începutul vieții, copilul simte că el și cu mama sunt una și aceeași persoană. Odată cu creșterea și mai ales cu mersul biped, orice micuț dorește să descopere, să încerce lucruri noi și să vadă lumea existentă „dincolo de mamă”.

Fiind un teren necunoscut, el va solicita permanent aprobare din partea mamei, iar ea, prin tot ceea ce înseamnă limbaj nonverbal și paraverbal, comportament, gestică, cuvinte, emoțiile transmise prin cuvinte sau priviri, va încuraja sau va descuraja activitatea.

Cel mai dificil moment este, în opinia mea, momentul în care copilul începe școala și își formează un anturaj, astfel desprinzându-se de părinți din ce în ce mai mult pe zi ce trece. Timpul trece, fostul sugar este acum un copil de 8 ani, dorește cât mai multă libertate, iar noi ne facem din ce în ce mai multe griji.

Problema: Prevenția exagerată
Înainte să iasă afară, să plece într-o excursie sau în orice altă ocazie cu care se poate distanța de noi, noi ținem să îi dăm multe sfaturi și să îi facem o pregătire de parcă ar merge la război? Obișnuim să îi atragem atenția asupra faptului că noi îl așteptăm cu nerăbdare sau că nu putem sta fără să știm cum se simte? Se întâmplă să îl șantajăm emoțional spunându-i că nu îl mai iubim sau ne supărăm dacă întârzie? Dacă balanța răspunsului se înclină înspre da, atunci avem o înclinație spre a avea o relație sufocantă cu copilul nostru.

Sfat: Oricât de mult am preveni, unele lucruri tot se întâmplă cu sau fără voia noastră. Copilul învață din greșeli, este normal acest lucru, este normal să facă răutăți și prostii, dar ceea ce nu este normal este să ne așteptăm ca cel mic să nu facă nicio greșeală. Este bine să încercăm să ne relaxăm, să nu ne mai îngrijorăm atât de mult și să nu mai încărcăm copilul cu atât de multe sentimente negative.

Problema: Telefoanele repetate
Copilul a plecat, dar, cum nu putem avea încredere în el, trebuie să ne asigurăm că face ceea ce trebuie, că respectă regulile „discutate” împreună și că nu a pățit nimic. Astfel, fără să avem niciun motiv rațional, ne îngrijorăm singuri și încercăm să aflăm cât mai multe lucruri. Cum fiecare dintre tinerii din ziua de azi au telefoane mobile, primul lucru este să îl sunăm și să îl asaltăm cu întrebări. Cu această ocazie aflăm că este cu prietenii și convorbirea se încheie la puțin timp după primul minut. Pentru a ne asigura de faptul că a înțeles că trebuie să fie ascultător, îi trimite câteva mesaje în plus și după jumătate de oră se repetă povestea. Dacă se află în excursie, îl sunăm pe supraveghetor și îl rugăm să acorde o atenție deosebită copilului nostru.

Sfat: Este bine să avem în minte faptul că tânărul este un copil și nu un obiect. Este în perioada în care își formează personalitatea, își gestionează trăirile și conflictele interioare și are nevoie și de alte perspective pe lângă cele ale părinților. L-am învățat acasă ce trebuie să facă și cum trebuie să se comporte. Acum este momentul în care trebuie să îi arătăm că avem încredere în el și nu numai deciziile noastre, ci și deciziile lui pot fi unele bune. Să îl lăsăm să respire !

Problema: Interogatoriu și pedepse
Cum ajunge acasă, îl întâmpinăm, îi spume cât de mult ne-a lipsit și câte griji am avut pentru el și îl întrebăm cum a fost. Ne povestește cum a fost, dar noi nu ne mulțumim cu doar atât. Îl tragem de limbă și aflăm că a făcut și unele despre care noi nu am discutat înainte, cum ar fi faptul că s-a jucat la două blocuri distanță față de locul în care noi știam că el se joacă sau că în excursie s-a depărtat de grupul lui timp de 5 minute. Aceste lucruri sunt inadmisibile pentru noi, îl pedepsim pentru faptul că a ieșit din cuvântul nostru și data viitoare când mai iese afară ieșim și noi cu el pentru a îl supraveghea cât mai bine.

Sfat: Interogatoriu, pedepsele, certurile, nu sunt bune deoarece, în mare, ele nu presupun o comunicare eficientă. Este bine să întrebăm copilul de ce a vrut să facă acele lucruri, ce l-au determinat să le facă, cum s-a simțit în acele momente și să îl încurajăm să gândească cât mai rațional, să aibă încredere în el, dar în același timp să aibă și încredere în noi și în relația dintre el și noi, părinții lui.

Problema: Control sporit
„I-am spus de la început copilului ce trebuie să facă, i-am trasat liniile pe care trebuie să le urmeze, l-am sunat de foarte multe ori pentru a mă asigura că este bine, l-am sunat și pe supraveghetor, dar el tot a reușit cumva să scape și să facă lucruri pe care nu trebuia să le facă. Trebuie să îl controlez și mai mult de acum înainte !”. De acum vor apărea și mai multe interdicții, va trebui să ne sune din 15 în 15 minute, poate chiar vom câțiva vecini să stea cu ochii pe el.

Sfat: Orice comportament al copilului are directă legătură cu trăirile sale interioare și dacă el știe că a fost atenționat să nu facă un anumit lucru și totuși el a ales să treacă peste această interdicție, el încearcă să ne transmită ceva. Dacă nu poate sau nu vrea, din diferite motive, să spună cu vorbele, el va spune cu faptele. Orice lucru trebuie discutat împreună cu el. Nimeni nu dorește să trăiască precum o pasăre domestică, într-o colivie, mai ales când acea colivie este construită chiar de către părinți. Haideți să învățăm pasărea să zboare și să o încurajăm să ajungă până la cer.
Cu toate acestea, având în vedere ceea ce ai citit mai sus, vei simți nevoia de a acorda o atenție deosebită aspectelor dezbătute. Nu uita că orice cuvânt este însoțit de o emoție și este mai bine să îi arăți, decât să îi spui.

 

Articolul a fost publicat în Revista Psychologies